De vorbă cu Kato – 3


Continuare discuţie 16 Iulie 2014 la 15:25

GT – Declar sincer și deschis că sunt o ignorantă. Nu am fost și nu sunt atrasă deocamdată de a citi nimic din tot ce-ai enumerat (mă refer la religie). Poate vreodată, cine știe, voi simți nevoia s-o fac. Pentru mine sunt povești, istorie, ficțiune și nu am timp pentru asta, chiar dacă le consider ca făcând parte din cultură. Am alte preferințe acum, ca toți oamenii de altfel.

Am fost la o dezbatere pe tema religiei în manualele școlare. Am și postat înregistrarea filmată (4 episoade) pentru cine ar fi vrut să vadă cum a decurs dialogul între invitați și public.

Au fost doi profesori de la Teologie (U.B.), un cercetător în istoria religiilor, un profesor de filozofie, ac. Mircea Flonta – un om extraordinar la cei 82 de ani ai săi, gazda de la Facultatea de Litere (unde s-a ținut dezbaterea) și un reprezentant din partea organizatorului, Asociația Pentru Promovarea Culturii Și Responsabilizare Civică.

Ideile principale: predarea religiei cu opțiune alternativă pentru cei ce nu sunt creștini ortodocși (opțiune posibilă fiind etica și educația civică), posibilitatea predării istoriei religiilor în format adecvat, pe înțelesul celor mici etc.

Au fost discuții incitante, a meritat din plin să fiu prezentă. . Cred că toți cei prezenți în amfiteatru ar vrea să se predea Istoria Religiilor, nicidecum religia creștin-ortodoxă. Vom vedea ce se întâmplă în viitor. Urmează o nouă întâlnire în septembrie. Nu pot să uit intervenția lui G. Liiceanu de la întâlnirea organizată de GDS pe aceeași temă din iunie, parcă. A avut un discurs sublim…

Kato –  „Ce vrei să spui prin : „Așa este construită și programată să fie această lume, și să funcționeze.” ?

Exact ce am spus. Și exact asta reiese și din Upanishadele de mai sus, din Biblie, din cercetările științifice privind Legile fizicii și chimiei care guvernează această Natură terestră, Legile eredității care condiționează natura corpurilor umane…

Există programe, programatori, lumi programate, vieți programate, identități programate, Legi ale programelor, Legi ale Naturii, ale modului de gândire și comportament. Spiritele intră în acest joc, preiau câte un rol, și joacă câte un personaj uman, încercând să se adapteze cât mai bine rolului… 

Upanishadele spun că din acest joc scapă doar cine poate. Cine poate să conștientizeze natura acestui joc, evoluând atât de mult într-o singură viață (cea actuală), încât să nu mai fie NEVOIE să te mai întorci înapoi, în acest joc în care suferința este inevitabilă… Doar așa te poți elibera de suferință… Game over…

Când dorm, uneori conștientizez că sunt în vis, că nu sunt în existența terestră, dar totul pare a fi o altă realitate, de alt nivel. Ca și cum există o Realitate multidimensională.

Ce se întâmplă când mori în vis ?

Revii la realitate, Cea terestră.

Ce se întâmplă când mori în realitatea terestră ?

Revii în realitatea în care nu mai ești încorporat într-un corp fizic omenesc, acesta fiind …”mort”…

 Vedele și Upanishadele nu pot fi citite și înțelese de oricine. Avem dovada mai sus. La fel stă problema cu Biblia, Coranul, textele apocrife, cu cărțile științifice, psihologia, și cu oricare altă sursă de informare. Nu oricine poate orice. Nu oricui i se potrivește orice… Nu toți oamenii sunt la fel, nu toți gândesc la fel, nu toți au aceleași aptitudini, capacități, interese, nevoi, trebuințe…

Foarte rari, extrem de rari, sunt oamenii care „rezistă” să se instruiască din multiple surse de informare. Sunt spirite elevate, care au trecut prin multe suferințe. Ei parcă plutesc printre ceilalți ce par a se târî pe pământ…

GT – Am râs copios la „Ei parcă plutesc printre ceilalți ce par a se târî pe pământ…”

Ai o imaginație bogată, ți-am mai spus. Am avut și eu senzația de plutire, trează fiind, mergând parcă fără să ating pământul, acum foarte mulți ani. Dar nu de la prea multă informație… Am avut și eu experiențele mele… neobișnuite.

Kato – „5. Sufletele individuale sînt prizoniere ale bucuriei şi tristeţii care le afectează în această lume; pentru a le elibera de magia Iluziei trebuie să le dăm cunoaşterea lui brahman, graţie căreia individul va fi ferit de boală, de bătrîneţe şi de moarte şi nu mai riscă să renască.

6. Această cunoaştere este greu să o capeţi, dar ea este corabia care te va purta dincolo de fluviul renaşterilor; ea poate fi atinsă pe o mie de căi diferite, dar ea este Una în realitate, suprem refugiu, dincolo de care nimic nu există ! „

Nu este deosebit de complicat, de citit și înțeles, ci de lăsat de o parte credințele și convingerile personale, blocante, restrictive, limitative, care se bazează pe teamă și frică… Când simți că ceva te strânge, este frica, care îți strânge sufletul în gheare… Țin minte cum mi s-a strâns și mie când am intrat prima oară pe un site satanist… 🙂

„Sufletele individuale sînt prizoniere ale bucuriei şi tristeţii care le afectează în această lume;” Aș adăuga : și ale plăcerii și neplăcerii, frica influențând prin aspectul neplăcut al trăirii emoționale…

GT – Există și suflete colective ? Mă întreb și eu pentru că se face referire la suflete individuale… Nu știu de ce ai adus în discuție frica. Frica de a citi altceva necunoscut, de neînțeles la prima vedere? Frica de a trăi suferința, neplăcerea, de a experimenta noul? Toți ne ferim de suferință, neplăceri dar învățăm să le suportăm sau să le eliminăm prin înțelegere, mai devreme sau mai târziu. Elimină frica și trăiește din plin! Mă amuz și eu de una singură…în „văzul” tuturor. M-am obișnuit și cu asta, chestie care-mi amintește de o discuție de-a noastră veche. Ce greu mi-a fost să intru la început în dialog pe FB și acum nu m-aș mai opri. Îmi pun singură restricții că altfel ar fi jale… Uit de multe ori de http://universulspiritual.twilight-mania.com/ când caut ceva pe net. Uneori ajung cu Google la el. Mă întreb de ce uit de el mai ales că am intrat de suficiente ori și am citit diverse. Ar trebui să mă organizez puțin. M-am odihnit suficient în ultimele 9 luni. Acum în luna a 10 a poate nasc o schimbare.

Kato – Există şi suflete colective.

Când vorbim de spiritualitate, principalele frici sunt :

1. frica de pierdere a controlului, și

2. frica de pierdere a identității proprii.

Remarcă faptul că este vorba de sentimentul PIERDERII a ceva, în ambele cazuri.

Dacă eu aș oferi acum o tehnică simplă prin care orice om s-ar putea transforma radical dacă ar aplica-o timp de o oră, aproape nimeni nu ar urma-o, deoarece nu ar avea curaj. Toți ar găsi o mulțime de motive, dar la baza tuturor ar sta teama, frica.

Unii ar afirma : „Nu am ÎNCREDERE în tipu ăsta și metoda lui. Nu îmi inspiră încredere. Cum aș putea avea încredere în el, uite ce moacă are, uite ce a scris, uite ce susține, etc. ” Fiecare om, însă, a aplicat de-a lungul vieții sale o mulțime de metode și tehnici, fără să-și facă probleme de încredere privind cei care le-au descoperit, cei care le-au publicat, etc. Dar… acele metode și tehnici nu vizau transformări radicale

Cineva a afirmat, referitor la o anumită metodă care a dat rezultate : „Am simțit că dacă voi continua, exista posibilitatea de a realiza că tot ceea ce am clădit până atunci în viața mea este un zero, deoarece am pornit de la premise false. Am hotărât să nu merg mai departe, ci să rămân așa, la acest nivel, să îmi fumez țigara și să îmi beau berea când vreau, să urmez același stil de viață ca până acum, decât să o iau de la capăt cu totul. „

Am citat aproximativ din memorie. Omul este o personalitate, este foarte cunoscut, are un job și o funcție bună, educaţie psihologică universitară, pe care nu a vrut să le piardă, să le cedeze, agățându-se de ceea ce a obținut în această viață. Decepția ar fi fost prea mare pentru el, dacă i s-ar fi confirmat lipsa de valoare a ceea ce obținuse până atunci…

Mulți s-au oprit în fața porții, și nu au avut curajul necesar să intre, să pătrundă mai departe. Frica de transformare le-a tăiat elanul. 

Cam așa am pățit și eu privind problema călătoriilor extracorporale, însă un pic mai dur, căci fiind ieșit deja „afară”, mi s-a făcut brusc teamă că nu mă mai pot întoarce înapoi, în corp, să-mi continui „viața mea”, să continui să fiu… „eu”. Mi se părea că aș putea rămâne prins acolo „afară” în acel mediu total necunoscut, neștiind ce mă putea aștepta.

Există o teamă instinctivă de a-ți pierde viața, de a înceta să mai fii tu, cel pe care îl știi și cu care te-ai obișnuit.

De aceea, când apare câte un deștept care afirmă că te poate transforma radical, ceva te strânge automat de gât și simți că nu ai vrea să pierzi ceea ce ai, ceea ce ești, luând-o de la capăt într-un mod nou, cu o altă gândire, alt comportament, altă atitudine, etc. La ce… bun ? Plimbă ursu dom’le și lasă-mă să-mi trăiesc viața așa cum vreau eu și cum cred eu de cuviință, cum m-am obişnuit deja… 

Cine își dorește o transformare radicală ? Chiar și cei ce afirmă hotărâți că vor, o iau pe căi atât de… complexe și ocolite încât le este imposibil să obțină ceva radical și rapid. Este ca un mecanism de autoprotecție subconștient. Vreau, dar nu oricum, ci cum vreau eu, și așa cum vreau eu de fapt nu ajung niciodată la acel rezultat, ci tăt fug de el… 🙂 

Nu fac pe deșteptul, ci vorbesc din proprie experiență, chiar dacă ar putea fi greu de crezut pentru unii…

GT – Înțeleg că ai avut mai multe călătorii extracorporale, dacă am înțeles bine. Sunt curioasă să aflu mai multe despre această experiență a ta. Cred că ai avea și altele demne de împărtășit. Oare ce ne-ai putea spune și ce schimbări majore s-au produs (dacă s-au produs)? M-ai făcut curioasă și cu tehnica simplă de 1 oră care ar produce o schimbare radicală. În ce constă schimbarea respectivă? Poate, aș încerca-o dacă aș ști despre ce este vorba. Nu ascund faptul că sunt fricoasă, nu sunt nici iubitoare de activități consumatoare de adrenalină, gen montagne russe, bungee jumping, alpinism, parapantism. Nu m-a atras nici să fac școala de șoferi pe același principiu. De înnotat o fac la apă mică, preferabil în bazin, adâncă cât să simt că ating baza cu picioarele sau la margine să mă pot agăța rapid când obosesc. Cu alte cuvinte mă feresc de senzații tari. O călătorie extracorporală chiar n-aș încerca de bună voie. Dar niște transformări mi-aș dori. Cine nu-și dorește, mai ales fără efort… Vorba aia: muieți-s posmagii?

CF – Waw, foarte fain… Mi-a placut, bine punctat si adunat informatia.

Kato – Culmea este că am scris despre asta, dar nu a interesat multă lume… Ce e de gratis nu este prețuit, n-are valoare. Așa că voi face un… curs, cu mai multe module, de câteva… mii de euro bucata, și va fi cu siguranță prețuit 🙂 Îmi trag un ashram p-un munte într-un sat părăsit, și-apoi la curs te invit… 🙂

CF – :)) Da, fain… pai, ar mai fi si alte modalitati. Sunt informatii care aduc multe in cunoasterea omului, atat de multe… incat iti vine chiar sa razi ca ai dat bani.

Kato – Da, este ca și mersul la doctor. Crezi că doctorul te va face bine, dar el nu îți face nimic înafară de a-ți pune un diagnostic, și a-ți da o listă de pastile pe care să le înghiți. De ce nu citește lumea pe internet să vadă singuri ce au și ce tratament să urmeze ? Au informații gârlă. Dar nu au timp, nu știu unde să caute informațiile, nu cunosc medicamentele, etc, și uite așa nu fac nimic de fapt să se instruiască singuri privind sănătatea lor, vindecarea lor, căci sunt prea… leneși, comozi, și inconștienți. Cred că doctorul îi rezolvă, le rezolvă TOTUL, fără bătăi de cap.

Și, în timp ce iau pastile, continuă cu aceleași tipare de gândire și comportament care le-a cauzat boala, și ajung bolnavi cronici, și dependenți de chimicalele din pastile cu care s-au… tratat. 

Cui îi vine să râdă, în această situație, că a dat bani la medici ?

Câți sunt mulțumiți că au dat bani medicilor ? Doar cei care au dat de medici competenți, care i-au ajutat să își schimbe tiparele cauzatoare de disfuncții, dereglări, dezechilibre, boli. Câți ar fi reușit asta singuri, citind cărți și articole pe net, și în cât timp ?

Mentorii spirituali și cursurile lor își au valoarea lor, incontestabilă. Informații sunt cu tonele pe net, dar lumea nu prea citește, și majoritatea celor ce citesc nu reușesc să înțeleagă mare lucru, dacă nu au pe cineva competent alături, care să le dea explicații. Câţi oare au înţeles bine şi corect tot ce am scris eu mai sus ? 🙂 

După cum medicii trebuie plătiți, și mentorii trebuie plătiți, la fel ca orice om al muncii. După cum cursurile de dezvoltare profesională se plătesc, și cele de dezvoltare spirituală trebuie plătite… 

Dar… dpdv psihologic, omul tinde să acorde mai multă importanță, valoare, utilitate, credit, încredere, etc, lucrurilor scumpe, față de cele ieftine și cele gratuite. Este normal ca marea majoritate să cadă în această capcană. Și, dacă cineva plătește 1.000 de euro pentru un curs, îi va fi prea jenă să spună că a fost un curs slab, căci va fi considerat un prost, așa că va lăuda instinctiv cursul, chiar lăudându-se tuturor că a fost la un curs de 1.000 de euro foarte tare. 🙂

Cine se laudă că a fost la un curs gratuit foarte tare ? Și cine îl va băga în seamă dacă se va lăuda ? Bine mă… Curs gratuit… Înseamnă că nu-i bun de nimic, că nu ar da nimeni bani pe el, etc, etc… 🙂

GT – Dac-ar fi simplu n-ar fi complicat și invers…

Kato – Întrebare de zecesprezece puncte roșii : Cine apreciază cu adevărat, și la adevărata lor valoare, lucrurile simple, oamenii simpli ?

GT – Orice poate fi cu dus și întors. Există și expresia „sunt prea sărac să-mi cumpăr lucruri ieftine” care s-a plantat bine la unii și-și cumpără nejustificat produse scumpe numai pentru că-s de firmă… Care firmă (americană de ex) că tot în China-s făcute. Ideea este că într-adevăr contează calitatea. Când nu știi să recunoști calitatea ce faci?… Te informezi,.. Dacă nu deja ai cumpărat pentru că te-a ispitit reclama…Nu există om care să nu aibă nevoie de sprijin, de ajutor, de informare. Că oamenii pot ajunge și pe mâna unor șarlatani este un alt aspect și el f. important . Un necunoscător nu poate sesiza falsul dacă nu știe nimic despre obiectul unui curs, de ex.. Până la urmă avem parte de acele evenimente conform pregătirii, implicării, gândirii proprii sau unui curent la modă … Ce sens are să ne mai plângem? Dar o facem și p-asta cu plânsul ca să ne treacă năduful. ca să aflăm eventual de la alții c-am greșit…

Kato – Dacă e să continuăm puțin în ton umoristic de dimineață pentru o zi frumoasă da plăcută : mulți oameni cunosc multe lucruri (informații) da majoritatea lor nu aplică mai nimic în practica vieții lor de zi cu noapte din ceea ce afirmă că cunosc. Așa-i că treaba asta-i așa de amuzantă de te apucă… plânsu ?

Bine mă… asta știam de mult… Știa, știa, da… de…geaba Și, în plus, dacă îl rogi sş-ți explice ceva privind ceea ce știa el de mult, începe… bâlbîiala, și zice că… trebe să plece că are ceva important de făcut urgent şi tu îl reţii… 🙂

G T – Întrebarea ta: „Cine apreciază cu adevărat, și la adevărata lor valoare, lucrurile simple, oamenii simpli ?” poate părea retorică sau motiv de reflecție. La prima vedere răspunsul ar fi că lucrurile simple, oamenii simpli sunt apreciate/apreciați de către aceia care le/îi înțeleg cu adevărat. Întrebarea următoare ar fi cum au ajuns să aprecieze această calitate, acest atribut?

Ele și ei sunt apreciați pentru că sunt ușor de înțeles, folosit, asimilat datorită faptului că un om „simplu” se exprimă într-un limbaj simplu, accesibil unei majorități covârșitoare ceea ce înlesnește înțelegerea și asimilarea iar „lucrurile” într-o accepțiune mai largă sunt ușor de „folosit ” pentru că au instrucțiuni clare, ușor de urmărit și urmat, adică există metode eficiente de predare, prezentare în funcție de ceea ce reprezintă un lucru.

În privința informației transmise într-un limbaj simplu avem de a face sau nu cu noțiuni, concepte, paradigme, teorii care sunt cunoscute sau nu. De aceea procesul de învățare se complică și necesită predarea de cunoștinte pe nivele de acces înțelegerii, conform gradului de pregătire al celui ce dorește să se instruiască sau este supus instruirii prin forme de învățământ.

Pe de altă parte avem de a face și cu un învățământ în România considerat învechit, cu mari deficiențe prin rezultatele obținute, deși există strategii de predare și metode de învățământ.

Îmi amintesc că pe la cursurile la care am participat trainerii pun întrebări: ați înțeles?, aveți nelămuriri? aveți întrebări?

Mie mi se pare suspect și de înțeles în același timp că nu există întrebări, nelămuriri pe o temă care în mod normal provoacă apariția cel puțin a unei întrebări. Orice expunere (teorie) nouă pentru a fi asimilată necesită, dacă nu explicarea ei prin exerciții practice o perioadă de reflecție proprie asupra expunerii, temei respective care doar prin efort personal poate conduce la răspunsuri corecte sau nu…

Pot complica lucrurile spunând că au existat teorii care s-au dovedit neviabile inclusiv celui care le-a emis, după o viață de studiu…Lăudabil este că aceștia au avut bunul simț de a accepta că au plecat de la premize false, de ex.

În final ceea ce a devenit simplu a fost cândva complicat…

Kato –  „Nimeni nu are nevoie de Mentori, de Guru. Tu ești propriul tău Mentor și Guru.”

Cam aşa zic cei ce nu au avut nici un Mentor, nici un Guru, dar fac pe… Mentorii, și pe Guru cu tine, că ei știu ma bine. Decât… tine… 🙂

OK. Și…? După ce ai stabilit asta, ce faci mai departe, domnule „Mentor” și „Guru” ? Te uiți pe pereți, și la natură, gură cască, că nu știi ce trebuie să faci ca… Mentor și Guru, că nu te-a învățat nici un Mentor și nici un Guru, că n-ai avut nevoie de ei, și după ce caști prelung decretezi : „Nu am nevoie nici de Învâțătură. De nici o învățătură !” 🙂

Și după aceea, gândindu-te de fapt de ce ai avea nevoie, decretezi iar :  „Nu am nevoie de nimic și de nimeni ! Eu îmi sunt suficient !”

Și apoi, după un timp, vezi că nimeni nu mai are nevoie de tine deloc, și că poți să-ți vezi liniștit și singur de treabă. Care treabă ?… Chiar așa. Mai ai vreo treabă ? Nici o treabă. Cu nimeni. Poți să mori liniștit, în armonie cu tine însuți…

GT – De ce spui asta: „Care treabă ?… Chiar așa. Mai ai vreo treabă ? Nici o treabă. Poți să mori liniștit, în armonie cu tine însuți.” ?

Păi asta e ILUMINAREA despre care vorbesc unii… să nu faci nimic, să fii liniștit, să treacă totul pe lângă tine, inclusiv viața, mândru că nu te mișcă nimic… SUPERTARE…

Cum să nu fie mulțumiți de ei dacă nu fac nimic, nu înțeleg nimic? E normal dacă nu-ți mai pui niciun fel de întrebări să crezi că totul este ok, că viața-i frumoasă și curge lin… până te lovește ceva și nu știi de unde s-apuci… chestiunea

 Ce simplu e să-nghiți chestii de genul : iubește-te, apreciază-te, acceptă-ți limitele și mergi mai departe fără să reflectezi la ele, fără să te întrebi care e calea cea mai potrivită pentru asta – în cazul în care sunt ok aceste îndemnuri. Nu mi-am permis să întreb niciodată pe FB pe cineva ce înțelege prin iluminare și de ce vrea asta, în condițiile în care știu sigur că are mari lacune în cunoaștere, unele elementare, de clase primare… Mă disperă uneori moda asta cu iluminarea. Mă întreb uneori cu ce se ocupă oamenii ăștia? Și dacă ei se lovesc de ceva paradoxuri în viața lor, în ansamblul ei și cum le explică, cum le asimilează, cum le influențează existența…

Pe de altă parte interpretarea cât mai aproape de adevăr a unor informații este foarte importantă. Îmi amintesc de un curs (în cadrul companiei unde am lucrat) în care am făcut un exercițiu practic privind interpretarea unui eveniment. Era vorba despre un accident la care s-a presupus că am fost martor/ă. S-a stabilit un grup de 6 oameni care stăteau afară și intrau pe rând, chemați în sală. În sală trainerul relata evenimentul cu pricina. Apoi a intrat primul din cei plasați pe hol. Cel intrat a ascultat povestea de la unul din cursanți. A avut dreptul să pună întrebări lămuritoare în vederea transmiterii mai departe a poveștii, „redabilă” cât mai fidel cu putință. Urma ca el să relateze , tot cât mai fidel cu putință, așa cum a perceput, înțeles,celui de-al doilea om plasat pe hol. Și tot așa mai departe, până la ultimul voluntar, aflat pe hol.

Rezultatul a fost cel menționat de trainer: informațiile au fost distorsionate, interpretate, ba mai mult ultimul om intrat a „stabilit”, reținut și marca mașinii implicate în accident, deși nimeni nu a făcut nicio precizare din care să rezulte acest aspect.

Această informație, prețioasă, potrivit căreia noi interpretăm evenimente, acțiuni, cunoaștere la modul generic, conform „posibilităților” noastre a fost ignorată ulterior de cursanți în sensul că oamenii au continuat să se judece unii pe ceilalți fără să se întrebe oare de ce cutărică face așa, adică altfel de cum cred eu… , decretând că nu e bine și argumentând potrivit gândirii lor, motivelor lor. Ăsta este doar un exemplu din mult prea multele exemple ce pot fi date privind inerția și lipsa de interes necesară în asimilarea unei învățături. Reprezintă doar un fragment din ceea ce limitează omul în dezvoltarea lui, aspect firesc până într-un punct.

23 Iulie 2014 la 18:34

 

Bunăstarea şi Fericirea ta depinde şi de educaţie, de pregătirea ta, de informaţiile pe care le deţii…

Studiază oferta bogată, de mai jos, de CURSURI ONLINE ŞI OFFLINE, în cazul că tu sau altcineva apropiat ţie se hotărăşte să se mai… instruiască un pic:  http://bit.ly/1RqpuCj

Platformă Online de Învăţare şi Evaluare Autonomă
Clasele I-VIII şi Pregătitoare
Evaluează-te Corect – Elevi, Părinţi, Profesori:  http://bit.ly/1RqqtCu

Mind Synergy - Stimulare cerebrală pentru relaxare profundă

Cuprinsul tuturor postărilor (articolelor) mele:

http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html

POŢI ASCULTA şi DOWNLOADA materiale audio mp3 ale mele de aici : https://drive.google.com/folderview?id=0B6aZWulFbbTCfl82UVVjeFVybzg4U2E1SlF0TV9rSnRvMlVnUEhxMVE0T0w1Y1VZOEhWS3c&usp=sharing

CĂRŢI SPIRITUALITATE  (şi nu numai) recomandate de Kato :

http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, mai jos, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : https://feedburner.google.com/fb/a/mailverify?uri=wordpress/CkQf&loc=en_US

Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks) în browserul tău.

Consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico

Te poţi Abona şi la celelalte siteuri ale mele, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici :

Loveblog4allhttps://feedburner.google.com/fb/a/mailverify?uri=LoveBlog4All&loc=en_US

Linkul către site : http://loveblog4all.blogspot.ro/                                

Kato – Parapsihologie, Extrasenzorialhttp://feeds.feedburner.com/Kato-ParapsihologieExtrasenzorial,

Linkul către site :  http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/

nanoxyn.ro

SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc.

1. Explaindiohttp://jvz1.com/c/620925/123757

2. 200 3D Intro / Outro / Logo Sting animationshttp://jvz9.com/c/620925/236344

3. The Creator 7 – http://jvz1.com/c/620925/8013

4. FlickGraph – http://jvz1.com/c/620925/243264

5. GraphPlayer Business   – http://jvz1.com/c/620925/243274

6. Cinemagraph Source Club – http://jvz9.com/c/620925/243794

7. OptInUp Personal LIFETIMEhttp://jvz9.com/c/620925/244728

8. EasyAnimatorPro – http://jvz9.com/c/620925/197699

9. How To Make Money With Easy Animator Prohttp://jvz9.com/c/620925/218897

10. Vinci 3D – http://jvz1.com/c/620925/217846

11. VideoGifMixer – http://jvz9.com/c/620925/187811

12. Groove Animator – http://jvz9.com/c/620925/233835

13. 3D FBX to ZF3D file converter http://jvz9.com/c/620925/236346

14. UpNextEngagehttp://jvz1.com/c/620925/223492

15. The Youtube Graphics Creator – http://jvz9.com/c/620925/132567

16. Video Converter WL 200http://jvz9.com/c/620925/202898

17. Audio Converter WL 200http://jvz9.com/c/620925/203130

software-deals.ro

Evenimente generale Cluj – Allevents.in :

http://allevents.in/plugin/advanced-events.php?key=54a83bedd2smokemania.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s