Carl Honore despre încetinirea ritmului vieţii noastre agitate


Carl Honore despre încetinirea ritmului vieţii noastre agitate Conferinţă TED

Filmed July 2005 at TEDGlobal 2005                                                                                       http://www.ted.com/talks/carl_honore_praises_slowness?language=ro#t-9358

Jurnalistul Carl Honore crede că importanţa pe care Vestul o acordă vitezei distruge sănătatea, productivitatea şi calitatea vieţii. Dar se pregateşte o inversare a situaţiei, pentru că oamenii de rând încep să îşi încetinească vieţile mult prea agitate.

Transcrierea conferinţei :

0:12 Aş vrea să încep cu o observaţie, şi anume că dacă am învăţat ceva în ultimul an, este că ironia supremă a publicării unei cărţi despre lentoare este că trebuie s-o promovezi foarte rapid. Se pare că îmi petrec mai tot timpul zilele astea, grăbindu-mă din oraş în oraş, din studio în studio, din interviu în interviu, servind cartea în bucăţele foarte mici. Pentru că toată lumea în zilele noastre vrea să ştie cum să încetinească, dar vor să afle cum să încetinească foarte rapid. Deci… deci am avut o apariţie la CNN zilele trecute unde am petrecut mai mult la machiaj decât vorbind pe post. Şi cred că – deşi asta nu e chiar atât de surprinzător, nu? Pentru că asta e lumea în care trăim acum, o lume blocată în derulare rapidă.
0:52 O lume obsedată de viteză, de a face totul mai repede, de a înghesui din ce în ce mai multe într-un timp din ce în ce mai scurt. Fiecare moment al zilei pare o cursă împotriva ceasului. Vorbă lui Carrie Fisher, expresia este în biografia mea acolo, dar o s-o repet, „În ziua de azi chiar şi recompensa imediată durează prea mult.” Şi dacă te gândeşti la felul în care încercăm să îmbunătăţim lucrurile, ce facem? Le accelerăm, nu? Obişnuiam să formăm un număr; acum apelăm rapid. Obişnuiam să citim, acum citim rapid. Obişnuiam să mergem, acum mergem în viteză. Şi desigur, obişnuiam să avem întâlniri, acum avem intalniri-fulger. Şi chiar lucrurile care sunt încete prin natura lor – încercăm să le accelerăm. Deci – Deci am fost în New York recent şi am trecut pe lângă un club de sport care avea o reclamă în geam pentru un curs nou, un nou curs de seară. Şi era pentru, aţi ghicit, yoga rapidă. Aşa că a apărut această soluţie perfectă pentru profesioniştii fără timp care vor să, ştiţi, salute soarele, dar vor să-i acorde numai vreo 20 de minute. Vreau să spun, acestea sunt exemple extreme şi sunt amuzante şi râdem de ele.
1:49 Dar este un aspect foarte serios şi cred că în cursa vieţii zilnice pierdem adesea din vedere daunele pe care ni le aduce această viaţă de cuc alergător. Suntem atât de îmbibaţi de cultura vitezei încât aproape nici nu mai observăm preţul pe care îl plătim în fiecare latură a vieţii noastre. În sănătatea noastră, dieta noastră, slujba noastră, relaţiile noastre, mediu şi comunitatea noastră. Şi uneori e nevoie de un semnal de alarmă, nu-i aşa, ca să ne anunţe că ne grăbim prin vieţile noastre, în loc să le trăim cu adevărat, că trăim viaţa rapidă, în locul vieţii bune. Şi cred că pentru mulţi oameni, semnalul de alarmă ia forma unei boli. Ştiţi, o epuizare, sau până la urmă corpul ne spune „Nu mai pot”, şi aruncă prosopul. Sau poate o relaţie se duce de râpă pentru că n-am avut timpul, sau răbdarea, sau liniştea, de a fi cu cealaltă persoană, de a o asculta.
2:40 Semnalul meu de alarmă a venit când am început să îi citesc poveşti fiului meu şi am văzut că la sfârşitul zilei mă duceam în camera lui şi nu puteam să încetinesc – ştiţi, citeam accelerat „Pisica din pălărie”. Ştiţi cum, săream rânduri aici, paragrafe dincolo, uneori o pagină întreagă şi desigur că băieţelul meu ştia cartea pe de rost, aşa că ne certăm. Şi ceea ce ar fi trebuit să fie cel mai relaxant, cel mai intim, cel mai tandru moment al zilei, în care un tată stă şi îi citeşte fiului său, devenise de fapt o bătălie a voinţelor; o ciocnire între viteză lui şi… de fapt, între viteză mea şi lentoarea lui. Şi asta a durat ceva timp, până m-am surprins scanând un articol din ziar cu sfaturi de economisire a timpului pentru oameni grăbiţi. Şi unul dintre sfaturi făcea referire la o serie de cărţi intitulată „Povestea de un minut.” Şi eu, mă cutremur când spun acum acele cuvinte, dar prima reacţie a fost foarte diferită atunci. Primul meu reflex a fost să spun „Aleluia, ce idee grozavă! Este exact ce îmi trebuie ca să grăbesc şi mai mult adormirea copilului.” Dar din fericire mi s-a aprins un beculeţ şi următoarea mea reacţie a fost foarte diferită şi am făcut un pas înapoi şi m-am gândit „Hopa, chiar la asta s-a ajuns? Sunt chiar atât de grăbit încât sunt gata să-mi expediez fiul doar cu un sunet la sfârşitul zilei?” Şi apoi am aruncat ziarul, şi mă pregăteam să urc în avion, şi am stat acolo şi am făcut ceva ce nu mai făcusem de multă vreme, mai exact n-am făcut nimic. Doar m-am gândit, m-am gândit mult şi bine. Şi până am coborât din avion, mă hotărâsem să fac ceva în privinţa asta. Vroiam să investighez toată cultura asta a cucilor alergători şi efectele ei asupra mea şi asupra celorlalţi.
4:10 Şi aveam două întrebări în minte. Prima era „Cum de am devenit aşa rapizi?” Iar a doua era „Este posibil, sau măcar de dorit, să încetinim?” Acum, dacă ne gândim la cum a ajuns lumea noastră aşa de accelerată, ies la iveală suspecţii de serviciu. Ne gândim, ştiţi, la urbanizare, consumerism, locul de muncă, tehnologie. Dar cred că dacă trecem de aceste forţe, ajungem la ceva ce ar putea fi motivul mai profund, la miezul problemei, care este modul în care privim timpul în sine. În alte culturi, timpul e ciclic. Se crede că el curge în cercuri mari, încete. Întotdeauna se înnoieşte şi se împrospătează. În vreme ce în Vest, timpul este liniar. Este o resursă finită, mereu se scurge. Ori îl foloseşti, ori îl pierzi. Timpul înseamnă bani, cum a spus Benjamin Franklin. Şi cred că asta are efecte psihologice asupra noastră, ne… ne creează o ecuaţie. Timp e puţin, deci ce facem? Păi…păi accelerăm, nu? Încercăm să facem din ce în ce mai multe în din ce în ce mai puţin timp. Transformăm fiecare moment al zilei într-o cursă spre linia de sosire. O linie la care, de fapt, nu ajungem niciodată, dar care tot o linie de sosire este. Şi cred că întrebarea este dacă se poate să scăpăm de acest mod de gândire. Şi din fericire, răspunsul este da, pentru că eu am descoperit, când am început să caut, că există un curent global împotriva acestei culturi care ne spune că mai repede e mereu mai bine şi că mai ocupat e cel mai bine.
5:34 În toată lumea, oamenii fac ceva de neimaginat: încetinesc şi află că deşi gândirea convenţională le spune că dacă reduci viteza, eşti călcat în picioare, contrariul se dovedeşte a fi adevărat. Că încetinind în momentele potrivite, oamenii află că fac totul mai bine. Mănâncă mai bine, fac dragoste mai bine, fac sport mai bine, muncesc mai bine, trăiesc mai bine. Iar în acest tip de cazan în care se amestecă momente, locuri şi încetiniri, se găseşte ceea ce mulţi oameni numesc acum Mişcarea Internaţională a Lentorii.
6:05 Acum dacă îmi permiteţi un mic act de ipocrizie, am să vă ofer un foarte rapid rezumat a ceea ce se întâmplă în cadrul Mişcării. Dacă vă gândiţi la mâncare, mulţi veţi fi auzit de mişcarea „Mâncare Lentă.” A început în Italia dar s-a răspândit în întreaga lume şi acum are 100 000 de membri în 50 de ţări. Şi se conduce după un mesaj foarte simplu şi de bun simţ, şi anume acela că obţinem mai multă plăcere şi mai multă sănătate din mâncarea noastră când o cultivăm, o preparăm şi o consumăm într-un ritm rezonabil. Mai cred că explozia mişcării fermelor organice şi renaşterea pieţelor ţărăneşti este o altă…sunt alte ilustrări ale faptului că oamenii încearcă disperaţi să scape de consumarea şi prepararea şi cultivarea mâncării lor după un program industrial. Vor să se întoarcă la ritmuri mai lente. Iar din mişcarea Mâncării Lente s-a dezvoltat ceva numit mişcarea „Oraşelor Lente”, care a început în Italia, dar s-a răspândit în toată Europa şi mai departe. Datorită ei, oraşele încep să îşi regândească organizarea peisajului urban în aşa fel încât oamenii să fie încurajaţi să încetinească şi să miroasă trandafirii şi să aibă relaţii unii cu alţii. Se reduce traficul, se pun bănci în parcuri, se plantează flori.
7:17 Şi într-un fel, aceste schimbări reprezintă mai mult decât suma părţilor lor, pentru că eu cred că atunci când un Oraş Lent devine în mod oficial un Oraş Lent, este ca un fel de declaraţie filozofică. Spune lumii şi propriilor locuitori că noi credem că lentoarea are un rol de jucat în secolul 21. În medicină, cred că mulţi oameni sunt puternic dezamăgiţi de tipul de mentalitate solutie-rapida pe care-l găseşti în medicina convenţională. Şi milioane de oameni din întreaga lume se îndreaptă către forme complementare şi alternative de medicină, care tind să folosească metode mai lente, mai blânde, mai holistice de vindecare. Acum, bineînţeles că terapiile complementare sunt controversate şi eu personal mă îndoiesc că spălătura cu cafea va avea vreodată suportul comunităţii ştiinţifice. Însă alte tratamente cum sunt acupunctura şi masajul, sau chiar doar relaxarea, au în mod evident un fel de beneficiu. Pretutindeni, facultăţi de medicină renumite au început să studieze aceste practici ca să afle cum funcţionează şi ce putem învăţa de la ele.
8:13 Sexul. Se practică mult sex rapid, nu? Terminăm… în fine, nu intenţionam să fac un joc de cuvinte. Mă îndreptam, să zicem, încet către Oxford şi am intrat într-un magazin de ziare şi am văzut o revistă, o revistă pentru bărbaţi, care avea pe copertă titlul „Cum să-ţi aduci partenera la orgasm în 30 de secunde.” Deci, înţelegeţi, chiar şi sexul se face cu cronometrul în zilele noastre. Acum, desigur că şi mie îmi place una mică la fel ca oricui, dar cred că am câştiga foarte mult din sexul lent, din a încetini ritmul în dormitor. Ştiţi, accesezi acei, să zicem, curenţi psihologici, emoţionali, spirituali mai profunzi, şi obţii un orgasm mai puternic în urma acumulării. Mai multă plăcere la acelaşi preţ, să zicem. Pointer Sisters au fost cele mai elocvente, nu-i aşa, când au lăudat amantul cu mâini lente. Şi toţi am râs de Sting acum câţiva ani când a început sexul tantric, dar derulezi câţiva ani, şi acum găseşti cupluri de toate vârstele îngrămădite la seminarii, sau poate doar la ei în dormitor, încercând să găsească moduri de a reduce viteza şi de a face sex mai bine. Şi desigur în Italia, unde oamenii par întotdeauna să ştie unde să-şi găsească plăcerea, au lansat o mişcare oficială de Sex Lent.
9:24 Locul de muncă… în cea mai mare parte a lumii, America de Nord este o excepţie notabilă, orele de muncă s-au redus. Europa este un exemplu al faptului că oamenii cresc nivelul calităţii propriei vieţi pe măsură ce muncesc mai puţin şi că productivitatea lor pe oră creşte. Desigur că există probleme cu săptămâna de muncă de 35 de ore din Franţa, prea mult, prea devreme, prea rigidă. Dar alte ţări din Europa, în special cele nordice, ne arată că este posibil să ai o economie grozavă fără să fii ahtiat de muncă. Norvegia, Suedia, Danemarca şi Finlanda sunt acum printre cele mai competitive 6 economii ale lumii, şi au un număr de ore de muncă care ar face americanul de rând să plângă de invidie. Iar dacă treci de nivelul de ţară şi ajungi la cel de micro-companie, din ce în ce mai multe companii înţeleg acum că trebuie să permită angajaţilor fie să lucreze mai puţine ore, fie să se deconecteze, să ia o pauză de prânz, să stea într-o cameră liniştită, să îşi închidă Blackberry-urile şi laptop-urile, voi cei din spate, telefoanele mobile, în timpul zilei sau în weekend, ca să aibă timp să se reîncarce şi să lase creierul să ajungă la acea stare creativă a gândirii.
10:36 Totuşi, în zilele noastre, nu doar adulţii muncesc prea mult, nu? Şi copiii fac la fel. Am 37 de ani şi copilăria mea s-a încheiat la mijlocul anilor ’80, aşa că mă uit la copiii de azi şi mă uimeşte felul în care ei se agită cu mai multe teme, mai multe meditaţii, mai multe activităţi extraşcolare, decât ne-am fi putut imagina cu o generaţie în urmă. Iar unele dintre cele mai emoţionante email-uri pe care le primesc pe site vin de fapt de la adolescenţi aflaţi în pragul epuizării, care mă roagă să le scriu părinţilor că să îi ajut să încetinească, să îi ajut să coboare de pe această bandă rulantă la viteză maximă. Dar din fericire, există o urmare şi pentru părinţi, şi aflăm că oraşe din Statele Unite se aliază şi interzic activităţile extraşcolare într-o anumită zi a lunii, pentru ca oamenii să poată să se destindă şi să petreacă timp cu familia, şi să încetinească.
11:24 Temele sunt altceva. Există interdicţii ale temelor care apar în toată lumea dezvoltată, în şcoli care puneau mare accent pe ele ani întregi şi care văd acum că mai puţin poate însemna mai mult. A fost un caz în Scoţia recent unde o şcoală privată cu taxă şi rezultate bune a interzis temele pentru toţi elevii sub 13 ani, iar părinţii de succes s-au speriat şi au zis „Ce e cu voi, ştiţi, copiii noştri vor rămâne în urmă”, iar directorul a spus „Nu, nu, copiii voştri trebuie să o ia încet la sfârşitul zilei.” Şi luna trecută, când au aflat rezultatele examenelor, au văzut că notele de la matematică şi ştiinţe au crescut cu 20% faţă de media de anul trecut. Ceea ce cred eu că e foarte important este că universităţile de elită, pe care se dă vina pentru ambiţionarea şi stresarea copiilor, au început să constate un nivel din ce în ce mai scăzut al studenţilor care se înscriu. Aceşti copii au note grozave, au CV-uri atât de pline de activităţi extraşcolare, încât îţi vine să plângi. Dar le lipseşte scânteia, le lipseşte abilitatea de a gândi creativ şi deosebit, nu mai ştiu să viseze. Astfel că aceste şcoli din Ivy League, plus Oxford şi Cambridge şi altele, încep să transmită un mesaj părinţilor şi elevilor, şi anume că trebuie să reducă puţin viteza. Harvard, spre exemplu, a trimis o scrisoare studenţilor de anul I, în care li se spunea că o să primească mai mult de la viaţă şi de la Harvard dacă încetinesc. Dacă fac mai puţine lucruri, dar dau lucrurilor timp, timpul de care au ele nevoie, ca să se bucure de ele, să le savureze. Chiar dacă asta înseamnă să nu facă nimic uneori. Iar acea scrisoare se numeşte, foarte potrivit zic eu, „Ia-o mai încet!”, cu semnul exclamării la sfârşit.
12:51 Oriunde ne uităm, mesajul este acelaşi, în opinia mea. Mai puţin reprezintă adesea mai mult, mai încet este de multe ori mai bine. Dar acestea fiind zise, nu ne este aşa uşor să încetinim, nu? Vreau să zic, aţi auzit că am luat o amendă pentru viteză în timp ce făceam cercetare pentru cartea mea cu beneficiile încetinirii, şi e adevărat, dar nu e tot. Mă îndreptam de fapt spre o cină ţinută de cei de la Mâncare Lentă. Şi dacă toate astea n-ar fi destul de stânjenitoare, am primit amenda în Italia. Dacă vreunul dintre voi a condus pe o autostradă în Italia, aveţi o idee în legătură cu ce viteză aveam.
13:21 (Râsete)
13:24 Dar de ce ne e aşa de greu să încetinim? Cred că sunt diverse motive. Unul este că viteza e distractivă, ştiţi, viteza e sexy. E vorba de aportul de adrenalină. E greu să renunţăm la el. Cred că există şi o dimensiune metafizică, viteza devine modul nostru de a ne izola faţă de întrebările mai mari, mai adânci. Ne umplem minţile cu ceea ce ne distrage atenţia, ne ţine ocupaţi, că nu fim nevoiţi să ne întrebăm sunt bine? Sunt fericit? Îmi cresc copiii aşa cum trebuie? Politicienii iau decizii bune în numele meu? Un alt motiv, care cred eu că e cel mai puternic, pentru care ne vine greu să o luăm mai încet, este tabuul cultural pe care l-am ridicat în jurul încetinirii. „Încet” este un cuvânt murdar în cultura noastră. Este sinonim cu „leneş”, „indolent”, cu un om care renunţă uşor. Cum se zice, „E puţin mai încet.” Este de fapt sinonim cu a fi prost.
14:10 Cred că Mişcarea Lentorii, sau de fapt scopul ei, obiectivul ei principal, este să sfărâme acest tabu, şi să ne spună că de fapt da, uneori încetineala nu este – răspunsul, că există „încetineală rea”. Ştiţi că – am rămas blocat recent pe M25, care este un drum inel în jurul Londrei, de curând, şi am stat trei ore şi jumătate acolo. Şi pot să vă spun, asta e o încetineală foarte rea. Dar ideea nouă, ideea revoluţionară a Mişcării Lentorii, este aceea că există şi „încetineli bune”. Ele înseamnă să ne facem timp să mâncăm cu familia, cu televizorul stins. Sau să ne facem timp să privim problemele din toate unghiurile în birou şi să luăm cea mai bună decizie la locul de muncă. Sau poate doar să ne facem timp să o luăm mai încet şi să savurăm viaţa.
14:53 Cel mai înălţător lucru pe care l-am descoperit legat de ce s-a întâmplat cu cartea de la apariţia ei, a fost reacţia pe care a stârnit-o. Ştiam că atunci când va apărea cartea mea despre încetineală, va fi salutată de brigadă New Age, dar ea a fost acceptată cu mult entuziasm şi de lumea corporatistă, ştiţi, de presă de afaceri dar şi de marile companii şi de organizaţiile de leadership. Şi asta pentru că oamenii din vârful piramidei, oameni ca voi, cred eu, încep să înţeleagă că există prea multă viteză în sistem, prea multă agitaţie, şi că este timpul să descoperim sau să revenim la artă pierdută a schimbării vitezelor. Un alt semnal încurajator, cred, este că această idee nu a fost adoptată numai în zonele dezvoltate ale lumii. În cele în curs de dezvoltare, în ţările care sunt pe cale să facă saltul în categoria ţărilor dezvoltate, China, Brazilia, Tailanda, Polonia şi aşa mai departe, în aceste ţări a fost adoptată Mişcarea Lentorii de către mulţi oameni şi a apărut o dezbatere în mass-media lor, pe străzi. Pentru că eu cred că se uită spre Vest şi îşi spun „Uite, ne place această parte din ceea ce aveţi voi, dar nu suntem prea siguri de aceasta.”
15:57 Acestea fiind zise, este oare, este posibil? Aceasta e principala întrebare pe care ne-o punem astăzi. Este posibil să încetinim? Şi eu sunt fericit să vă spun că răspunsul este un DA răsunător. Eu sunt dovada A, un dependent de viteză oarecum reformat şi reabilitat. Încă iubesc viteza. Ştiţi, eu stau în Londra şi lucrez ca jurnalist, şi îmi place zumzetul şi agitaţia şi aportul de adrenalină pe care le aduc amândouă. Joc squash şi hochei pe gheaţă, două sporturi foarte rapide, şi n-aş renunţa la ele pentru nimic în lume. Dar în ultimul an, am început să restabilesc legatura cu broasca ţestoasă din mine.
16:38 (Râsete)
16:39 Asta înseamnă că, de la o vreme, nu mă mai supraîncarc fără sens. Nu mai funcţionez automat ca un dependent de grabă. Nu mai aud carul înaripat al timpului cum se apropie, sau cel puţin nu atât cât îl auzeam înainte. De fapt pot să-l aud acum, pentru că văd cum mi se termină timpul. Iar partea bună a acestui lucru este că mă simt chiar mult mai fericit, mai sănătos, mai productiv decât oricând. Simt că îmi trăiesc viaţa în loc să alerg prin ea. Şi poate cel mai important indicator al acestui fapt este că simt că relaţiile mele sunt mai profunde, mai bogate, mai puternice.
17:26 Iar pentru mine, testul cu turnesol, să zicem, care îmi arată dacă funcţionează şi ce semnifică, îl reprezintă poveştile de adormit copiii, pentru că de fapt de acolo a pornit toată aventura. Şi acolo veştile sunt de asemenea bune, ştiţi, la sfârşitul zilei, merg în camera fiului meu. Nu port ceas. Îmi închid calculatorul, aşa că nu pot auzi când îmi vine un e-mail, şi încetinesc până la ritmul lui şi citim. Şi pentru că toţi copiii au ceasul lor intern şi ritmul lor, copiii nu acordă „timp de calitate” când îţi planifici 10 minute ca ei să se deschidă în faţa ta. Ei au nevoie ca tu să te mişti în ritmul lor. Am văzut că la 10 minute după ce am început o poveste, fiul meu îmi spune dintr-odată „Ştii, mi s-a întâmplat ceva la joacă şi m-a supărat tare.” Şi începem să conversăm pe tema asta. Şi acum îmi dă seama că poveştile de seară obişnuiau să fie un fel de căsuţă pe care trebuia s-o bifez, ceva de care mi-era groază, pentru că erau lente şi trebuia să trec repede peste ele. Au devenit răsplata mea la sfârşitul zilei, ceva ce am ajuns să preţuiesc mult. Am un fel de final de Hollywood pentru discursul din această după-amiază, care sună cam aşa.
18:28 Acum câteva luni, mă pregăteam să plec într-un alt turneu cu cartea, şi aveam genţile pregătite. Eram jos, în faţa uşii, aşteptam un taxi, şi a coborât fiul meu pe scări şi îmi făcuse o felicitare. Şi o luase cu el. Prinsese cu capse două cartonaşe, cam ca astea, şi pusese un abţibild cu personajul lui preferat, Tintin, pe faţă. Şi mi-a zis, sau mi-a dat-o şi eu am citit-o, scria „Pentru tati, cu drag Benjamin.” Şi m-am gândit „Ce drăguţ, e o felicitare să-mi poarte noroc în turneu?”
Şi el a zis „Nu, nu, nu, tati – este o felicitare pentru că eşti cel mai bun cititor de poveşti din lume.” Şi m-am gândit, „Da, ştii, treaba asta cu încetinitul chiar funcţionează.”
19:07 Vă mulţumesc foarte mult.

Despre Carl Honore : http://www.ted.com/speakers/carl_honore

Bunăstarea şi Fericirea ta depinde şi de educaţie, de pregătirea ta, de informaţiile pe care le deţii…

Studiază oferta bogată, de mai jos, de CURSURI ONLINE ŞI OFFLINE, în cazul că tu sau altcineva apropiat ţie se hotărăşte să se mai… instruiască un pic:  http://bit.ly/1RqpuCj

Platformă Online de Învăţare şi Evaluare Autonomă
Clasele I-VIII şi Pregătitoare
Evaluează-te Corect – Elevi, Părinţi, Profesori:  http://bit.ly/1RqqtCu

Mind Synergy - Stimulare cerebrală pentru relaxare profundă

Cuprinsul tuturor postărilor (articolelor) mele:

http://loveblog4all.blogspot.com/2015/11/toate-postarile-blogului-linkurile.html

POŢI ASCULTA şi DOWNLOADA materiale audio mp3 ale mele de aici : https://drive.google.com/folderview?id=0B6aZWulFbbTCfl82UVVjeFVybzg4U2E1SlF0TV9rSnRvMlVnUEhxMVE0T0w1Y1VZOEhWS3c&usp=sharing

CĂRŢI SPIRITUALITATE  (şi nu numai) recomandate de Kato :

http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

Dacă ţi-a plăcut, dă un click pe Like şi Distribuie, mai jos, şi Abonează-te la postările noi ale acestui blog prin email, serviciul Feedburner, dând click aici : https://feedburner.google.com/fb/a/mailverify?uri=wordpress/CkQf&loc=en_US

Apasă simultan pe tastele Ctrl şi D, pentru a adăuga acest site la Favorite (Bookmarks) în browserul tău.

Consultă marea videotecă de pe canalul meu youtube (dă click pe categoriile de playlisturi să se deschidă toate) : http://youtube.com/user/katonanico

Te poţi Abona şi la celelalte siteuri ale mele, să primeşti notificări pt postările noi, pe email, aici :

Loveblog4allhttps://feedburner.google.com/fb/a/mailverify?uri=LoveBlog4All&loc=en_US

Linkul către site : http://loveblog4all.blogspot.ro/                                

Kato – Parapsihologie, Extrasenzorialhttp://feeds.feedburner.com/Kato-ParapsihologieExtrasenzorial,

Linkul către site :  http://katoparapsihologieextrasenzorial.blogspot.ro/

nanoxyn.ro

SOFTWARE Prezentări Multimedia, Editare Foto, Video 2D, 3D, Webdesign, Webinarii, Email Marketing, etc.

1. Explaindiohttp://jvz1.com/c/620925/123757

2. 200 3D Intro / Outro / Logo Sting animationshttp://jvz9.com/c/620925/236344

3. The Creator 7 – http://jvz1.com/c/620925/8013

4. FlickGraph – http://jvz1.com/c/620925/243264

5. GraphPlayer Business   – http://jvz1.com/c/620925/243274

6. Cinemagraph Source Club – http://jvz9.com/c/620925/243794

7. OptInUp Personal LIFETIMEhttp://jvz9.com/c/620925/244728

8. EasyAnimatorPro – http://jvz9.com/c/620925/197699

9. How To Make Money With Easy Animator Prohttp://jvz9.com/c/620925/218897

10. Vinci 3D – http://jvz1.com/c/620925/217846

11. VideoGifMixer – http://jvz9.com/c/620925/187811

12. Groove Animator – http://jvz9.com/c/620925/233835

13. 3D FBX to ZF3D file converter http://jvz9.com/c/620925/236346

14. UpNextEngagehttp://jvz1.com/c/620925/223492

15. The Youtube Graphics Creator – http://jvz9.com/c/620925/132567

16. Video Converter WL 200http://jvz9.com/c/620925/202898

17. Audio Converter WL 200http://jvz9.com/c/620925/203130

software-deals.ro

Evenimente generale Cluj – Allevents.in :

http://allevents.in/plugin/advanced-events.php?key=54a83bedd2smokemania.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s